Declarație surprinzătoare a Simonei Halep: „Nu mă interesează clasamentul”. Ce își dorește cel mai mult jucătoarea

Declarație surprinzătoare a Simonei Halep: Nu mă interesează clasamentul. Ce își dorește cel mai mult jucătoarea
Publicat: 24/02/2016, 17:27
Actualizat: 22/01/2019, 16:55

Simona Halep va mai pierde o poziție în clasamentul WTA, la începutul săptămânii viitoare. Românca va cădea de pe locul 4 pe locul 5, după ce a fost eliminată, marți, în primul ei meci de la Qatar Open, care a contat pentru manșa a doua a competiției. Locul Simonei va fi luat de Garbine Muguruza (Spania).

„Sunt bine, nu am probleme, sunt doar puțin tristă pentru că am pierdut, mai ales că am condus cu 4-1. Dar nu am ce să fac altceva decât să merg înainte. Acum vreau să-mi revin fizic pentru că nu sunt bine pregătită din punct de vedere fizic și ea m-a dominat ieri. Nu mă interesează prea mult clasamentul. Bineînțeles că înseamnă mult atunci când ești numărul 2, 3 sau 1, dacă reușești să obții acel loc, dar mai important pentru mine este să fiu sănătoasă, să mă pot antrena, ca să fac față la turnee. Îmi doresc foarte mult să îmi revin cât mai repede, pentru că nu e o periuoadă ușoară”, a afirmat Halep la sosirea pe Aeroportul Henri Coandă.

Întrebată dacă traversează cea mai grea perioadă a carierei sale, Halep a spus: „E posibil, da. Am mai avut în urmă cu doi ani o perioadă așa la US Open, dar acum mă simt mai greu pentru că am avut probleme de sănătate și nu am putut să mă antrenez. Dar sunt bine și o să muncesc mai bine pentru a-mi reveni. Nu regret că am ales să nu mă operez, mă simt bine. Eu joc destul de OK dar nu pot să închei meciurile, este vorba doar de timp, de pregătire. Trebuie să mă pregătesc mult mai mult pentru a reveni la forma normală. Și să am cât mai multe meciuri. Este mai greu să te menții în top decât să ajungi acolo. Trebuie să fii sănătos ca să te menții acolo și să ai puterea să joci la fiecare turneu foarte bine. Am făcut acest lucru aproapre trei ani, acum însă am ajuns la o oboseală, la niște probleme de sănătate de care trebuie să am grijă”.

Următoarea competiție la care va participa Simona Halep este turneul de la Indian Wells (9-20 martie), la care este deținătoarea trofeului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Aviația rusă anunță că desfășoară pentru prima dată în conflictul cu Ucraina avionul stealth de...
Criminalul din Brăila nu se mai poate STĂPÂNI! Anchetatorii sunt șocați de comportamentul lui. Ce...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea...
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
O fetiță de 3 ani a sunat la 112 și a spus că tatăl ei...
Cine este șoferul care a ucis un copil de 9 ani pe Șos. Gării Cățelu....
Actrița CELEBRĂ care a murit SUBIT la 32 de ani. Abia acum ies la iveală...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul din Pantelimon, în care un băiat de 9 ani a...
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
„Ne-am bătut până la ultimul braț”. David Popovici, prima reacție după câștigarea medaliei de aur...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Noi imagini cu Dacia Bigster. Noul SUV de la Dacia va decima concurența - GALERIE...
David Popovici e campion olimpic la 200 metri liber şi aduce prima medalie pentru România...
MOTIVUL SECRET pentru care METEOROLOGII nu fac PREDICȚII precise
Se interzic mașini în România. Apare o nouă taxă auto în orașe. Amendă 500 lei/zi,...
Românii, mai săraci din toamnă. Vestea care le pune capac
Mireasa sezon 10, 29 iulie 2024. Cine sunt concurentele din noul sezon al show-ului matrimonial
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
Scandal la deschiderea Jocurilor Olimpice 2024! Mesajul transmis de organizatori după ce scena asemănătoare „Cinei...
BANCUL ZILEI. - Bulă, de ce n-o săruţi pe tanti Mioara?
RAR anunță un nou format pentru Cartea de Identitate a Vehiculului (CIV)